Accident mortal de muncă în Olt: un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Izbiceni, județul Olt, și-a pierdut viața luni, 21 septembrie, în jurul orei 11:30, după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra la dezasamblarea unei hale metalice. Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin numărul de urgență 112 cu privire la incident.
La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că victima era angajată a unei societăți comerciale și participa la lucrările de dezmembrare a structurii metalice în momentul producerii accidentului.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 53 de ani, din comuna Izbiceni, angajat al unei societăți comerciale, s-ar fi precipitat în timp ce desfășura activități de dezasamblare a unei hale metalice. Din nefericire, în urma evenimentului, bărbatul a decedat”, a declarat Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde urmează să fie efectuată necropsia.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Ancheta vizează stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, inclusiv verificarea modului în care au fost respectate normele de protecție a muncii.
