Calendar ortodox 24 septembrie 2026. Sfânta Tecla, prima femeie martiră

Razvan S
3 Min Read

Sfânta Muceniță Tecla, prima femeie martiră pentru Hristos, prăznuită pe 24 septembrie

Pe 24 septembrie, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Sfânta Muceniță Tecla, considerată prima femeie martiră pentru credința creștină. În sinaxarele bisericești, ea este socotită întocmai cu Apostolii, datorită vieții sale de evlavie și a suferințelor îndurate pentru Hristos.

Potrivit tradiției, Sfânta Tecla s-a născut în cetatea Iconiu, din părinți păgâni, și a fost logodită cu un tânăr pe nume Tamir. În perioada în care Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Iconiu împreună cu Varnava pentru a propovădui Evanghelia, Tecla a ascultat cuvântările acestuia timp de trei zile și trei nopți. Impresionată de învățăturile creștine, s-a convertit și a hotărât să ducă o viață de feciorie.

Mama sa, aflând că nu mai dorește să se căsătorească, a supus-o la chinuri și a înfometat-o, iar pentru că nu a reușit să o determine să renunțe la credință, a predat-o judecătorului cetății, cerând să fie arsă în foc. Tecla a fost aruncată în foc, dar a ieșit nevătămată.

După acest episod, Sfânta Tecla l-a urmat pe Pavel la Antiohia. Acolo, un tânăr care și-a dorit-o ca soție, fiind refuzat, a acuzat-o în fața conducătorului cetății că este creștină. A fost aruncată la fiare, însă animalele nu s-au atins de trupul ei.

Primind binecuvântarea Sfântului Apostol Pavel, Tecla s-a retras într-un loc pustiu la Maloula, un oraș situat la aproximativ 70 de kilometri vest de Damasc, în Siria. Acolo, pentru credința ei, Dumnezeu i-a dăruit darul vindecării bolnavilor, iar toți cei care ajungeau la peștera sa primeau tămăduire de orice boală.

Vracii din Maloula au ridicat localnicii împotriva ei, iar Tecla, dorind să scape de răutatea acestora, s-a rugat, iar în urma rugăciunilor sale, stânca s-a despicat și i-a devenit mormânt.

Tot pe 24 septembrie este prăznuit și Sfântul Siluan Athonitul. Acesta s-a născut în anul 1866, la Tambov, în Rusia, într-o familie de creștini. După o mustrare primită de la Maica Domnului pentru viața trăită în necurăție, a hotărât la vârsta de 26 de ani să ajungă la Sfântul Munte, unde s-a călugărit la Mănăstirea Sfântul Pantelimon.

În aceeași zi, Biserica face pomenirea Sfântului Cuvios Coprie, a Sfântului Petru Aleutul și cinstirea Icoanei Maicii Domnului din pomul de mirt – Myrtidiotissa.

Share This Article