Incident violent într-o școală din Olt: un copil de 12 ani, înțepat cu un obiect tăietor
Un incident grav petrecut în curtea unei unități de învățământ din comuna Gura Padinii, județul Olt, este cercetat de polițiști. Un băiat în vârstă de 12 ani ar fi fost înțepat la un deget cu un obiect tăietor-înțepător de către doi minori mai mici decât el, de 10 și 11 ani. Cei doi ar fi distrus, de asemenea, anvelopele trotinetei electrice a victimei.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, incidentul s-a produs pe 19 septembrie, în jurul orei 20:30. Tatăl copilului rănit a apelat numărul de urgență 112 pentru a reclama cele întâmplate, iar la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia.
Primele verificări ale poliției
Reprezentanții IPJ Olt au declarat că, din primele verificări, s-a stabilit că minorul de 12 ani se afla în curtea unității de învățământ în momentul în care a fost înțepat la un deget cu un obiect tăietor-înțepător. Cei doi agresori, în vârstă de 10 și 11 ani, provin din aceeași localitate.
Inițial, reprezentantul legal al copilului de 12 ani a precizat că nu dorește să formuleze plângere, rezervându-și dreptul de a face acest lucru ulterior. În schimb, părinții celor doi copii mai mici au fost sancționați contravențional de polițiști cu câte 500 de lei, în baza Legii nr. 61/1991.
Măsuri dispuse de autorități
Polițiștii au informat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, unitatea de învățământ și serviciul public de asistență socială competent, pentru a lua măsurile specifice în cazul minorilor implicați.
Cazul a căpătat o nouă turnură pe 22 septembrie, când reprezentantul legal al băiatului de 12 ani s-a adresat din nou polițiștilor, de această dată cu o plângere scrisă. În urma acesteia, polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
