Tânăr de 21 de ani, reținut după ce și-a urmărit fosta iubită și a blocat-o în trafic

Razvan S
2 Min Read

Tânăr de 21 de ani, reținut după ce și-ar fi urmărit fosta iubită și ar fi blocat-o în trafic, încălcând ordinul de protecție

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Unirea, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că și-a urmărit fosta iubită, o tânără de 19 ani, din comuna Ciupercenii Noi, și a blocat-o în trafic, deși pe numele lui exista un ordin de protecție care îi interzicea orice contact cu victima.

Cazul a fost sesizat de tânăra de 19 ani în seara zilei de 11 septembrie, în jurul orei 21.20. Aceasta a reclamat că fostul său prieten o urmărește în trafic, încălcând măsurile dispuse de instanță.

Ordinul de protecție fusese emis pe numele tânărului încă din 16 decembrie 2025, pentru o perioadă de 12 luni. Prin hotărârea instanței, acestuia îi fusese interzis orice contact cu victima, inclusiv telefonic sau prin corespondență, și fusese obligat să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de aceasta și de domiciliul ei.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că tânărul ar fi urmărit-o pe fosta iubită și apoi ar fi blocat-o în trafic, cu intenția de a se împăca cu ea, încălcând astfel măsurile stabilite prin ordinul de protecție.

După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, polițiștii l-au reținut pe tânăr pentru 24 de ore. Ulterior, pe 12 septembrie, procurorul de caz a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu obligația de a purta permanent un dispozitiv de monitorizare electronică.

Share This Article