Zi de mare însemnătate pentru credincioși: Prăznuirea primei femei românce trecute în rândul sfinților
Pe data de 7 august, este sărbătorită anual Sfânta Teodora de la Sihla, prima româncă care a fost canonizată în rândul sfinților. Teodora a fost fiica lui Ștefan Joldea, un cmd. de artilerie la Cetatea Neamțului, care a locuit în comuna Vânători-Neamț. Ștefan Joldea avea două fiice, Marghita (cunoscută și ca Marghiolita) și Teodora, care la un moment dat s-a căsătorit cu Elefterie. Totuși, după o perioadă scurtă, ambii soți aleg să îmbrățișeze viața monahală.
Teodora intră la Schitul Vârzărești-Vrancea, iar soțul său se retrage la Schitul Poiana Mărului. Aici, ea devine ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia. Din cauza amenințărilor turcești, egumena decide să se refugieze în Munții Buzăului unde, împreună cu Sfânta Teodora și câteva maici, își continuă viața de nevoință. După un decade petrecut în acești munți, au ajuns în cele din urmă în Munții Neamțului.
În acea perioadă, ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihastriei, a condus-o pe fericita Teodora în părțile Sihlei, unde a descoperit un bordei părăsit. Acolo, ea a rămas singură timp de mulți ani, îmbinând viața de pustnic cu rugăciunea și postirea. Aceasta s-a întâmplat spre sfârșitul secolului XVII, într-o perioadă în care Schitul Sihla nu exista încă, dar zona era cunoscută pentru comunitățile de pustnici care trăiau în pădurile din jur.
După un timp, Sfânta Teodora s-a mutat la o peșteră alăturată unde a continuat să se dedice vieții ascetice, având grijă să se hrănească din darurile naturii, precum fructele pădurii și o plantă denumită „iarba dulce” sau „măcrișul Sfintei Teodora”. După moartea ieroschimonahului Pavel, fericita Teodora a fost uitată de multă vreme, dar tradiția locală menționează că părinții din Sihastria observau cum păsările aduceau firimituri de pâine din trapeza mănăstirii către peștera ei.
Într-o zi, doi frați din Sihastria reușesc să o descopere pe Teodora, descriind-o învăluită într-o lumină strălucitoare. Ea le mărturisește că a cerut lui Dumnezeu, timp de 40 de zile, să-i trimită un preot care să o împărtășească, simțind că sfârșitul ei se apropie. Acești frați îl aduc pe ieromonahul Antonie, împreună cu diaconul Lavrentie, iar după ce Teodora se mărturisește și primește Sfintele Taine, ea își înalță privirea către cer și pronunță cuvintele „Slava Ție, Doamne, pentru toate”, plecând din această lume.
După moartea sa, părinții de la Sihastria au respectat rânduiala parastasului și au așezat trupul Sfintei Teodora în mijlocul peșterii, unde a fost lăsat o perioadă îndelungată. După mulți ani, ieromonahul Elefterie, cunoscând povestea ei, s-a tras la Mănăstirea Secu și apoi la Sihla pentru a fi mai aproape de soția sa și de duhovniceasca ei îndrumare, dedicându-și zilele rugăciunii. După ce a trecut la cele veșnice, a fost îngropat în poiana unde se află acum schitul.
Corpul Sfintei Teodora a rămas ascuns în peșteră până după 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a renovat Schitul Sihla, a așezat moaștele ei într-o raclă prețioasă, depunându-le în biserica schitului pentru închinare. Ulterior, acestea au fost mutate într-o biserică nouă pe moșia familiei din satul Micleușeni – Iași, atrăgând mulți pelerini. Totuși, în 1856, în timpul ocupației rusești, moaștele Sfintei Teodora au fost transportate la Lavra Pecerska din Kiev, unde este venerate sub numele de Sfânta Teodora din Carpați.
La 20 iunie 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut și a proclamat oficial sfințenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ziua de 7 august drept praznuirea ei.
Astăzi, la 7 august, se face pomenirea și altor sfinți, cum ar fi Sfântul Cuvios Pafnutie, Sfântul Cuvios Mucenic Dometie Persul și mulți alții, aducând astfel o celebrare completă a credinței și a tradiției ortodoxe.
